Sunt unii care vor sa olareasca si eu le arat si ii ajut sa isi faca un vas al lor. Ce bucurie pe fata lor cand fac ei cu mana lor un vas. Cu totii ar trebui sa facem ceva cu mana noastra. E o satisfactie care nu se poate compara cu nimic. Cand ma gandesc imi dau seama ca duc o viata implinita. La atelier am familia langa mine. Baiatul cel mare a terminat facultatea de arte si are familia lui, dar il avem pe cel mic care ne tine tineri. Lucrez in atelier cateva ore, apoi cosesc de placere, sau sap in gradina sau greblez frunzele – ce e nevoie in functie de anotimp. Sunt seful sotiei mele , asa ca de multe ori ii dau liber si mergem in plimbari sau in drumetii impreuna cu cel mic. Spre seara se intorc si oaspetii din plimbarile lor si stam impreuna la masa si la povesti. Oameni care se vad prima data se imprietenesc pentru ca au valori comune, au fost adusi la noi de dorul dupa copilarie, apreciaza viata simpla, linistea si valorile sufletesti.
Mai demult familia era mai pretuita decat acum. La noi in sat nu s-a pomenit sa se desparta o familie. Am intrebat odata : „Ce ii leaga pe oameni sa steie laolalta pana la 70-80 de ani?” „Apoi, dragu tatuchii, Bunul Dumnezau si marsu’ la biserica. Si inca ceva: noi suntem de pa vremea in care daca un lucru sa strica nu-l aruncam, il reparam.” Am inteles mai tarziu ce voia sa spuna. Din pacate consumismul le influenteaza unora toata conceptia despre viata si ajung sa trateze si oamenii din viata lor la fel ca pe obiectele la care renunta destul de usor. Dar nu-i tarziu sa ne vina mintea la cap si sa ne intoarcem la valorile crestine.
Am inceput sa adun case vechi: Tinerii simt nevoia sa dovedeasca ca sunt in stare de ceva si pentru ca nu au fost invatati sa pretuiasca traditia, lemnul, obiectele mostenite din generatie in generatie, darama casa veche si fac una noua. Asa ca am gasit cateva familii in aceasta situatie si am cumparat de la ei casa veche Am inceput cu o casa construita din piatra si pamant care avea nevoie de un acoperis nou, am renovat-o si am remodelat-o putin adaugandu-i si o baie si o camera in pod si am umplut-o cu obiecte vechi. A urmat o casa de lut de prin 1870 – taraneasca, joasa, cu grinzile de lemn, cu asoperisul usor lasat. Am facut mici reparatii si am zugravit-o. Aici mai avem de inlocuit podelele, dar cel mai important este ca vara e racoroasa si iarna e calduroasa datorita peretilor grosi de pamant. E o placere sa dormi in casa de lut. A treia casa e din lemn , impreuna cu un mester am demontat-o si am adus-o in gradina noastra de pe deal, unde are sansa sa mai traiasca o vreme, macar cat traiesc eu. Si eu cred ca copiii mei nu le vor strica pentru ca ii invat sa la pretuiasca. Le-am adunat in ultimii 10 ani si eu spun ca le-am salvat. Parintii datoreaza copiilor o educatie , nu o mostenire, dar daca tot lasa o mostenire, macar sa nu uitam de educatie!
Cand sunt in atelier si modelez imi dau seama ca si eu sunt numai un bulgare de lut in mana Marelui Olar. Caucul palmei lui Dumnezeu este cel mai sigur loc. Sunt lut care isi asteapta linistit urmatoarea etapa: framantare, modelare, slefuire, ardere. Nu stiu in ce etapa se afla vasul vietii mele, dar stiu ca atata vreme cat stau in atelierul Olarului, El se ocupa de mine. La fel fac si eu: mi-am propus sa nu las nici o bucata de lut sa iasa din atelier netransformata. Totusi lutul trebuie sa fie maleabil – nu poti modela un lut care nu este modelabil. Dumnezeu sa ne ajute sa ne lasam modelati! Daca esti a lui Dumnezeu, cum e o vorba pe la noi, cand treci prin greutati le vezi ca pe niste unelte de modelare sau slefuire si nu lasa Mesterul o presiune mai mare decat poate vasul suporta.
Bunul Dumnezeu sa ne ajute sa nu ne ratacim!